Am făcut calculul! Ce PENSIE va încasa o persoană care are salariul de 5000 de lei

Am făcut calculul! Ce PENSIE va încasa o persoană care are salariul de 5000 de lei
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 13/04/2023, 12:28
Actualizat: 13/04/2023, 16:14

Multe persoane din România îşi fac griji când vine vorba de momentul în care vor ieși la pensie. Asta pentru că există calcule care arată că cei care ar urma să iasă la pensie peste 10 sau 20 de ani ar urma să primească sume foarte mici de la stat

Totul din cauză că raportul dintre pensionari şi angajaţi, cei care susţin, practic, sistemul de pensii, ar urma să se schimbe în mod radical.

Cifrele arată că, dacă în acest moment un salariat susţine aproximativ o pensie, există riscul ca peste câţiva ani să se ajungă în aşa fel încât un salariat să fie obligat să susţină chiar plata a patru pensii.

Asta s-ar traduce într-un buget mult mai mic avut la dispoziţie pentru plata pensiilor şi, implicit, în pensii mai mici pentru pensionarii existenţi la momentul respectiv.

Soluţii nu prea există, singura fiind motivarea muncii inclusiv prin aducerea de lucrători din alte state, lucrători care să îşi dorească să activeze în condiţiile din România şi, astfel, să contribuie la sistemul public de pensii.

Ce se întâmplă dacă alegi Pilonul II

Pe lângă formula de calcul alambicată observată în rândurile de mai sus, trebuie să ştii că plata efectivă a unei pensii depinde şi de alţi factori precum eventuala posibilitatea de a cotiza la un sistem paralel cum ar fi Pilonul II, cel al pensiilor private obligatorii.

Astfel, un român care are 5.000 de lei salariu brut şi se pensionează peste 10 ani, ar urma să aibă o pensie de circa 1.600 de lei, iar unul aflat în aceeaşi situaţie, dar care are un salariu brut de 7.000 de lei, ar urma să aibă o pensie de 2.180 de lei, potrivit Observator.

Asta, evident, în condiţiile în care este vorba despre o persoană care nu a ales să contribuie şi pentru o pensie din Pilonul II.

Dacă alegi să contribui la Pilonul II, trebuie să ştii că pensia din partea statului ar urma să fie mai mică pentru că avem o contribuţie mai mică la sistemul public de pensii.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 de km de România. Care...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Cum se simte acum Florin Piersic, la mai bine de o lună de la operație:...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
Traian Băsescu și relația cu Elena Udrea. Dezvăluiri incendiare
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cercetătorii folosesc genele organismului pentru a trata afecțiuni rare ale pielii
×